E plină de riduri şi neputinţă,

Pline cu lacrimi îi sunt ocheadele sclerozate,

Nu e decât un ciot această fiinţă

Ce-şi sprijină tâmplele în palmele carbonizate.

 

Dar a iubit şi ea, şi dragoste a făcut,

A fost plină de speranţă şi soare,

Iar anii în galop pe lângă ea au trecut,

Însă acest izvor de viaţă moare.

 

Mă privesc în oglindă – atât de luminoasă,

Dar fiecare minut îmi fură din mine

Şi pe neobservate pe sticla din faţă

În locul meu apare o bătrână.